Cum sa ornezi o sala de evenimente cu bani putini

0 Shares
0
0
0

Organizarea unei conferinte sau a unui eveniment de familie reprezinta un efort imens. Desi nu pare la prima vedere, o astfel de organizare presupune o minte ordonata, care sa stie de unde sa ia fiecare lucru si sa-l aseze la locul sau, indiferent de numarul invitatilor.

Trebuie sa ai grija de absolut tot: de la primirea invitatilor, pana la condusul acestora la mese. De asemenea, mesele in sine necesita un aranjament aparte, precum si scaunele, care vor avea huse din acelasi set si combinatii cromatice.

Si, fiindca ne-am referit la mese si la salile de evenimente, o provocare majora o reprezinta amenajarea acestora. Multe sali de nunti sau botezuri pun la dispozitie doar locatia, urmand ca mirii sa se ocupe de celelalte aranjamente.

Daca vei contracta insa o companie de organizari evenimente insa, aceasta va prelua povara de pe umerii tai, astfel incat tu sa te ocupi de distractie si de bunul mers al nuntii.

Iar cum una dintre problemele vesnice ale tineretului o reprezinta lipsa banilor, trebuie spus ca amenajarea unei Sali de evenimente nu trebuie sa te sperie atat de mult.

Flori naturale versus flori artificiale

Desigur, prima optiune a ta se va indrepta spre achizitia florilor naturale, pe care sa le amenajezi apoi sub forma diferitor buchete care sa infrumuseteze mesele. Nu trebuie sa te preocupe insa foarte mult acest aspect.

Sunt multe Sali de evenimente care iti pun la dispozitie sfesnice si ornamente pentru acestea, dar sunt si cazuri in care va trebui sa vii cu aranjamentele tale florale de acasa. In acest din urma caz, cheltuielile tale vor creste simtitor, mai ales daca alegi sa ornezi mesele invitatilor si sala cu flori naturale.

Daca esti insa cu un buget limitat in care sa te incadrezi, atunci te poti orienta si spre flori artificiale ieftine. Acestea reprezinta alternativa ideala la florile naturale, mai ales ca si tehnologia a evoluat.

Astazi, poti beneficia de aproape orice tip de flori doresti, incepand de la clasicii trandafiri si pana la cale, orhidee sau crizanteme artificiale. De asemenea, poti gasi in ghivece flori asemanatoare celor nemuritoare, cu singura diferenta ca acestea sunt confectionate din hartie sau material textil.

Prin urmare, ornarea salii cu flori artificiale ieftine poate reprezenta o buna solutie de iesire din impas, mai ales ca si costurile cu acest gen de aranjamente florale nu depaseste cateva zeci de lei pe un buchet.

Iar daca aparent pretul ti se pare mare, ia in calcul doar ca un astfel de aranjament il poti tin sau refolosi ani buni de-acum inainte, spre deosebire de florile naturale.

0 Shares
You May Also Like